Sâmbătă, 27 mai, Romexpo. Plouă. Pavilioanele târgului de carte sunt arhipline. Abia te strecori prin mulţime. Staţiile audio ale standurilor cu cărţi pentru copii sunt parcă mai sonore ca niciodată din motive de Bookfest Junior. O voce tânără spune zglobiu şi inspirat: „Ne bucurăm că aţi lăsat mall-urile pentru târgul de carte pe ploaia asta.” Cele două cuvinte – carte şi mall – alăturate în aceeaşi propoziţie sună oarecum ciudat.

Vânzătorii sunt surprinşi de aglomeraţie. Nu se aşteptau, e clar. Cu greu, printre copii, sacoşe cu cărţi şi cabluri (întinse pe sub şi peste venerabila mochetă ) reuşeşti să ajungi pe unde ai în plan. De exemplu, la Curtea Veche Publishing. La fix! Tocmai se lansează albumul monografic Povestea castelului Peleş. Excelentă apariţie editorială, fără cusur. De dimensiuni respectabile şi greutate pe măsură, albumul este ceva ce Peleşul merita de multă vreme.  Autor: ASR Principele Radu. Nu mă amestec printre cei care îl sorb din priviri pe vorbitor. Mă apropii de un raft şi răsfoiesc albumul. Între timp, autorul împărtăşeşte auditoriului îngrijorarea cu care şi-a încredinţat creaţia celor doi tineri editori care au lucrat la album şi plăcuta surprindere în faţa rezultatului. Despre Peleş, are doar câteva cuvinte. Reci, formale, diplomatice. Diferenţa dintre carte şi prezentare mă face să ridic privirea. Văd spatele drept al vorbitorului şi ochii încântat- lăcrămoşi ai celor care mai mult îl privesc, decât îl ascultă. Şi mă gândesc ce departe sunt Peleşul şi povestea lui de cinstita adunare de la Bookfest!imageResize

Sub ochii mei, un volum cu coperte roşii: #rezist. Proteste împotriva OUG 13/2017. Tresar! Am fost acolo, în nopţile în care Piaţa Victoriei era reduta unei alte revoluţii. Deschid cartea la întâmplare. Este mai ales o culegere a textelor din piaţă. În toate serile acelea îngheţate de iarnă strigând, fluierând, sărind am citit poate sute de mesaje: pe carton, pe pânză, pe piele, pe orice. Şi n-am încetat să mă gândesc că ar trebui adunate într-o carte. Cineva a făcut asta. Nu ştiu dacă s-a gândit că alcătuieşte o carte de istorie. De fapt, un manual. Şi, în acelaşi timp, un certificat de naştere a unei alte generaţii. Această carte a fost una dintre bucuriile de la Bookfest.Curtea-Veche-la-Bookfest-2017

Trec de la Curtea Veche peste drum la Humanitas. Acelaşi stand impozant şi plin de cărţi, aceeaşi impresie de lider al pieţei. Vorbitorii sunt aceiaşi, promovaţii – la fel. Dacă nu mi-ar fi atât de drag Dan C. Mihăilescu… Şi dacă n-aş datora Humanitas-ului aproape toate cărţile de memorialistică citite în ultimii ani, aş vrea să le spun că poate n-ar strica să mai găsească şi nume noi, să mai publice şi pe alţii. Dar din motivele sus menţionate mă abţin. Punct.

În trecere, o văd la un stand pe Iuliana Marciuc care îşi lansează o carte. Despre oamenii de televiziune. Zei de mucava cred ca era titlul. O susţin oameni din televiziune, moderatori etc. Figurile cunoscute de pe la emisiunile de noapte. Vorbesc exact ca la tv. Şi au acelaşi umor căznit. La întoarcere, lansarea se terminase, dar era în plină desfăşurare o sesiune de fotografii a autoarei cu Adrian Enache. Absurd, gândul mi-a zburat către Catena… Ce găselniţă diabolică e marketingul!

Trec mai departe către pavilioanele din spate. Standuri mici, lume puţină.

Îmi dau seama că, totuşi, în mulţimea de edituri prezente şi avalanşa de titluri n-am cumpărat mare lucru. Mea culpa. Memorii, jurnale, amintiri nu se publică una pe zi! Şi apoi, cui îi mai pasă de trecut?!

Uite, celor de la Corint. Care au colecţia minunată Istorie cu blazon. De altfel, am nimerit exact când se lansa Din istoria familiei Ghika. Am văzut nu mai puţin de alte patru titluri noi care sunau foarte atractiv: Niculae Filipescu: Însemnări (1914-1916), Martha Bibescu și Vocile Europei, Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945, Volumul I – Începuturile unui exil îndelungat (1940-1945): Ion Rațiu, Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste.noutati carti editura corint bookfest 2017 - 2

Mai ţine pasul editura Vremea cu fermecătoarea Planeta Bucureşti – colecţie unică de declaraţii de dragoste pentru acest oraş chinuit. Tot ei mai au Aristocărţi sau Fapte, idei, documente, alte două colecţii deloc neglijabile. Şi mai face ceva această editură care mi-e dragă: îşi iubeşte şi îşi respectă cititorii. Cărţile lor la târguri au întotdeauna reduceri. Vremea-Bookfest

***

Din lumea cărţii, în lumea reală: daca nu ai cash, poţi să nu te mai duci la Bookfest. Pardon, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest.  Unii dintre expozanţii mici, dar interesanţi nu aveau POS. Terasele -altminteri generoase în fum de grătar şi miros de varză călită – nu aveau POS. Iar pe tot cuprinsul onor Romexpo nu mai există nici un ATM.

Şi asta încă n-ar fi nimic, dar nici pentru parcare nu poţi plăti decât cash!

Pont pentru neavizaţii care se vor duce numai cu cardul asupra lor la ediţiile viitoare: există un ATM în Universitatea Româno-Americană, chiar în clădire. Sau, aşa cum m-a informat amabil, dar sec un domn de la Dispeceratul Romexpo: „aveţi bancomate la poarta A la turnurile gemene sau la poarta (nu mai ştiu care) la Unicredit”. Ambele spaţii indicate sunt la ani-lumină de pavilioanele, terasele sau parcările menţionate.

Romexpo găzduia în ziua respectivă nu mai puţin de trei evenimente. Mari. Naţionale sau internaţionale (că toate sunt internaţionale la noi dacă participă Republica Moldova!). Şi ce dacă?!

Anunțuri